miercuri, 23 aprilie 2014

ARHITECTURI PRIVATE 3 - saltul peste 3 (sute)

Cand am trecut de 150 000 de accesari am constatat ca blogul devine de rahat. In aceasta minunata traditie, trecand cu acest articol intr-o noua era prin faptul ca este primul din seria 300, m-am gandit sa mai dezvalui o buda facuta candva de un celebru arhitect.

Mai sus este o cerere semnata de Ion Socolescu pentru a face o buda in strada Lipscani nr. 23, azi o casa aflata la nr. 39. Sau 41. Caci atat planul de aliniere din 1886 cat si planul orasului din 1895 sunt ambigue la numerotare. 23 apare si la actualul 39 dar si la actualul 41 desi proprietarii erau distincti - la actualul 39 fiind "Calenderolu" si apoi Biserica Calinderu iar la actualul 41 era o proprietate Dalis (Elena Dales). Pe planul de aliniere al strazii Blanari din 1885 nr. 23 din Lipscani era foarte clar pe coltul cu Intrarea Selari, deci la actualul 41, in proprietatea Jon Dales. Asa ca nu stiu pentru cine lucra in fapt Socolescu ca sa conceapa acea buda.
Remarcati ca in 1888 Ion N. Socolescu avea domiciliul in strada Pitar Mos nr. 16. Avea 32 de ani si dupa 4 ani de la aceasta experienta infiinta o scoala de arhitectura.
Documentul este de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 26/1888, fila 68

luni, 21 aprilie 2014

INVIERE


La Jerusalim e o usa despre care se spune ca separa viata de moarte. In fiecare an, la un miez de noapte.



Eu am un handicap religios si nu pot sa nu observ, pe ici si pe colo, lucruri care nu se potrivesc. De exemplu, cum s-a pliat pe marketingul modern ora la care iau foc lumanarile. Nu mai e la miezul noptii la Jerusalim cum trebuia sa fie, e mai devreme astfel incat flacara sa poata fi dusa in alte parti pentru a fi folosita la miezul noptii acolo ... 
Continuarea celor doua fotografii de aici este la "pozeDECAT".

PS: acesta este, in sfarsit, articolul nr. 300

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Un BEC incompatibil

Ne aflăm în faţa unui abuz evident, o nedreptate ce i se face lui Mircea Diaconu, un triumf al poliţiei politice şi al propagandei băsiste care a otrăvit această ţară în ultimii ani. BEC respinge candidatura lui Mircea Diaconu cântând în strună propagandiştilor de la ANI şi împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti care constată firesc faptul că Mircea Diaconu a fost găsit de ÎCCJ ca fiind incompatibil dar că asta nu-l decade automat şi din dreptul de a fi ales, aşa cum ar trebui să vadă orice om normal la cap citind articolul din lege pe baza căruia a fost condamnat Mircea Diaconu. Înainte de a analiza problema aş face o mică paranteză şi să constat că nu ştiu cum se încadrează “situarea în incompatibilitate”, adică nu cred că este o contravenţie sau o infracţiune aşa că dacă este doar o abatere disciplinară atunci spiritul articolului 53 din Constituţie mă face să cred că interdicţia de a candida ar fi disproporţionată în lege. 
Numai că, dacă te uiţi la lege şi, mai ales, la istoricul său, poţi să-ţi dai seama că la origine legea nu restrângea în niciun fel drepturile electorale ale celor găsiţi incompatibili ci, în fapt restrângea accesul la funcţii publice de autoritate. Iar funcţiile de autoritate sunt enumerate în mod explicit în legea 161 din 2003, în general la articolul 81 şi în particular pentru incompatibilităţile senatorilor şi deputaţilor în articolul 82. În acel articol, relativ la incompatibilitate, alin 1) spune la punctul a): 

“a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice

adică excat cazul lui Mircea Diaconu din postura de director al instituţie publice care este Teatrul “Nottara”. Dacă citeşti doar asta e în regulă. Numai că teatrul este o instituţie care se încadrează în domeniul “creaţiei literar-artistice” despre care vorbeşte în mod special, cu scop de exceptare a incompatibilităţii, acelaşi articol la alin. 3: 

“(3) Deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.” 

Îmi închipui că din acest motiv Senatul, la întrebarea lui Mircea Diaconu, i-a spus să stea liniştit pentru că nu e incompatibil. Vreau să spun că şi incompatibilitatea în sine mi s-a părut un abuz, un abuz de la care mă aşteptam având în vedere cuibul securisto-băsist de la ÎCCJ. Asta pentru că insituţia publică numită "teatru" se înscrie în categoria care se ocupă cu creaţia literar-artistică dacă suntem cu toate minţile acasă. Dar până şi ăştia de la ÎCCJ, găsindu-l incompatibil, nu i-au făcut o culpă lui Mircea Diaconu şi, în niciun caz nu i-au interzis să candideze ci doar l-au găsit (abuziv insist eu) incompatibil. Punct. Numai ANI şi BEC interpretează legea în schimonosirea logicii care are două explicaţii posibile: creierul extrem de nefuncţional sau reaua-voinţă. Cum creierul lor nu poate fi considerat extrem de nefuncţional ci doar că este funcţional în stilul tribunalelor poporului din anii ’50 sau al gărzilor roşii ale “revoluţiei culturale” din vremea lui Mao, rezultă doar că vorbim despre rea voinţă pentru care oamenii ăsţia ar trebui neapărat urmăriţi pentru abuzul pe care-l fac în funcţie. Asta numai dacă PNL are instalaţia necesară şi constat cu regret că nu o are. Revenind la argumentaţia slugilor băsiste, rezultă că Mircea Diaconu nu poate candida pentru că, zic ei: 

“Observand prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176 /2010, cu modificarile si completarile ulterioare, 
Vazand faptul ca, potrivit limbajului comun - in conditiile in care legiuitorul nu defineste aceasta sintagma - prin 'functie eligibila' se intelege functie care poate fi aleasa - conform Dictionarului explicativ roman - in aceasta categorie intrand si functia de parlamentar european (...), 
Tinand cont de faptul ca prin sintagma 'aceeasi functie' legiuitorul face trimitere la categoria functiilor eligibile si nu la o functie eligibila individualizata in mod distinct, 
Luand in considerare faptul ca, la momentul depunerii candidaturii, domnul Mircea Diaconu se afla in perioada de interdictie a ocuparii unei functii eligibile […]” 

Asta este o absurditate pentru că, şi dacă eşti semianalfabet şi citeşti numai pe litere, dacă mergi la articolul invocat şi-l citeşti integral iar apoi urmăreşti cursul procesului legislativ care a condus la articolul cu pricina, trebuie să fii din nou de rea-credinţă ca să faci o asemenea afirmaţie. Mai mult, logica este stâlcita şi mai tare prin faptul că, acceptând un astfel de argument, ar rezulta că excepţia legată de funcţia electorala, de fapt, nu se poate aplica niciodata decât discriminatoriu. Adica un sancţionat din postura de ocupant de funcţie de autoritate numită ar putea fi candidat în virtutrea exceptiei iar cineva din domeniul funcţiilor elective n-ar mai putea candida deloc prin aceasta excepţie  pentru că s-ar afla "in aceeasi" situaţie de personaj ales. Idiot nu? Căci tocmai ideea de a nu ingradi un drept electoral printr-o pedeapsă complementară pierderii funcţiei este generatoarea excepţiei (ci sancţionarea disciplinară a unui numit) iar interpretarea asta ar favoriza de fapt tot un sancţionat din zona executivă/numită. Adică excepţia excepţiei anuleaza excepţia. Dar functiile cu pricina sunt enumerate clar la primul articol de lege. Noaptea minţii ...

Articolul 25 din legea 176/2010 spune aşa la aliniatul cu pricina, cu trimitere la definirile din articolul 1:

“(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate “ 

şi are originile în legile 161/2003 şi 144/2007.

La origine (vezi pdf cu “forma iniţiatorului”), dacă tot ne declarăm neştiutori, incompetenţi în a descifra înţelesul funcţiei eligibile ca excepţie în cazul sancţiunilor, proiectul de lege pentru înfiinţarea ANI vorbea (art. 37 din proiect) de faptul că incompatibilităţile se raportează la legea 161/2003 din care am citat mai sus şi că ANI (art. 39 din proiect) sesiza autorităţile competente pentru decăderea din drepturi (ulterior condamnării), pentru deputaţi şi senatori acestea fiind camerele respective. În chestiunile legate de averi nejustificate decăderea din drepturi era automată (art. 27 din proiect) dar nu şi pentru cele elective, ca excepţie faţă de ce cele de autoritate enunţate la grămadă în articolul 14 al proiectului respectiv. Legea ANI, care a ieşit cu nr. 144/2007 are articolele altfel aranjate dar textul e cam acelaşi. Deci a rămas că unele persoane trebuie să depună declaraţii de avere şi de interese iar acestea sunt enumerate în articolul 39 al legii unde pe poziţia a treia sunt deputaţii şi senatorii dar alături de ei sunt puzderie de alte fucţii de autoritate, fie elective fie ocupate prin numiri: Pentru aceştia, la constatarea incompatibilităţii, articolul 47:



prevede decăderea din drepturile de a ocupa o funcţie publică dar cu exceptarea funcţiilor elective prevăzute de articolul 39:

 

Deci doar funcţiile numite fac obiectul decăderii pentru 3 ani şi nu cele elective pentru că, nu-i aşa, restrângerea drepturilor elective prevăzute de constituţie, în spiritul articolului 53 de care am vorbit, ar fi disproporţionată în condiţiile în care articolul 47 al acestei legi ANI subliniază explicit caracterul faptei – UNA CU SANCŢIUNI DISCIPLINARE:

 

Pentru care ANI oricum doar constată şi nu judecă, aşa că nu vorbim nici de contravenţii şi nici de infracţiuni în acest domeniu. E la mintea cocoşului (dacă e de bună credinţă) că sancţiunea disciplinară este de destituire din funcţie şi, complementar, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie non-electivă timp de 3 ani. Excepţia celor elective înseamnă că, de bună seamă, dacă există un proces electoral atunci se poate candida la orice funcţie electivă prevăzută în articolul 39.
Excepţia respectivă se impunea pentru că funcţiile de autoritate şi cele elective erau enumerate TOATE in acelaşi articol astfel că, ţinta sancţiunilor fiind funcţiile de autoritate, s-a impus menţionarea excepţiei pentru a discerne dintr-o listă comună. Logica spune că dacă pedeapsa aspră de decadere din drepturi electorale ar fi fost una intentionată de legiuitor, ar fi fost mult mai logic şi simplu să se enunţe sec faptul că cei ce au fost incompatibili nu mai au voie să candideze deloc. De ce ar mai fi nevoie atunci să invoci o excepţie care nu s-ar putea aplica niciodată !?
A venit apoi ordonanţa 49/2007 care ar fi putut genera o restrângere a acestei posibilităţi de a candida introducând această misterioasă sintagmă “aceeaşi funcţie” ca fiind o excepţie de la excepţie. Urmăriţi procesul legislativ, fără ce s-a spus la Senat dar cu documentele de la Camera Deputaţilor şi în expunerea de motive veţi constata că se spunea că ANI nu are competenţe destule şi atunci trebuie învestite cu dreptul de a solicita instanţelor aplicarea sancţiunilor. Nu prea erau alte probleme care să fie invocate acum în “cazul Diaconu”. Veţi vedea din textul ordonanţei emisă de Guvern, deci din punctul de vedere al iniţiatorului, că acea chestiune a exceptării “aceleiaşi funcţii” pentru cele elective nici nu făcea un obiect de interes. 
Abia odată cu Legea 176/2010 care venea să modifice cu totul legea 144/2007 şi care este şi baza legală de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Diaconu se făcea modificarea atât de greu de descifrat pentru unii şi asta se poate vedea din urmărirea procesului legislativ. Din poliloghia motivaţiei guvernului Bok nu se înţelege mare lucru pe acest subiect. Însă dacă vedem forma iniţială a acestei legi (vezi pdf cu “forma iniţiatorului”), perioada de trei ani de sancţiune complementară era redusă de guvernul Bok la numai unul singur prin articolele 25 şi 26 şi nu se vorbea de nicio “aceeaşi funcţie” atunci când se făcea excepţia de la decăderea din drepturi pentru funcţiile elective. 
Chestiunea a apărut (inclusiv cu revenirea la formele anterioare de 3 ani) ca un amendament al deputatului Eugen Nicolicea după cum se vede din urmărirea procesului legislativ aşa că el putea să explice cel mai bine ce a avut în cap sau se poate desluşi direct acest lucru din stenogramele comisiei în care s-a făcut şi adoptat amendamentul cu pricina. Articolul amendat astfel suplineşte abrogarea articolului 47 din forma anterioară a legii ANI. 
Una peste alta, citirea fără punere în context a acestei sancţiuni este penibilă pentru ANI şi BEC, pentru că nu numai că era limpede motivul excepţiei funcţiilor elective – faptul că abaterea este strict una disciplinară după cum reiese din textele tuturor actelor normative foste sau trecute – dar este extrem de limpede şi ce înseamna “aceeaşi funcţie”. 
Pentru că legea 176/20010 care este invocată în determinarea incompatibilităţii lui Mircea Diaconu spune la cine se referă fără a putea interpreta în niciun fel "andrisantul". 
O face chiar articolul 1 iar aici sunt înşirate atât funcţiile publice de autoritate cât şi cele elective. Iar acolo, în MOD CU TOTUL DISTINCT, la art 1, alin 1 se vorbeşte  de deputaţi şi senatori la punctul 3 iar de membrii din România ai Parlamentului European la punctul 4.



Dacă sunt enumerate aceste funcţii la două puncte diferite, după capul meu prost şi fără pregătire juridică, cele două funcţii elective N-AU CUM SĂ FIE ACELEAŞI. Şi pentru că a susţine contrariul este o interpretare cu rea credinţă a legii, acelaşi act normativ (legea 176/2010) prevede la art. 31 că:

“(1) Sesizarea făcută cu rea-credinţă, dacă prin aceasta a cauzat persoanei denunţate un prejudiciu moral sau material, constituie infracţiunea de denunţare calomnioasă”

De care am speranţa că va “beneficia” politrucul ăla de la ANI dar şi cei de la BEC prin faptul că împiedică abuziv dreptul legal de a candida al lui Mircea Diaconu. E un precedent extrem de periculos pentru democraţie în general, nu numai la noi ci chiar în Europa şi de aceea sper că dl Diaconu nu va depune armele şi îi va urmări pe aceşti infractori până în pânzele albe. 

Spunând asta mă declar EXTREM, DAR EXTREM de nemulţumit de felul cum înţelege să se comporte conducerea PNL în acest caz. Adică, dacă e război cu băsiştii, atunci îi acuz că l-au abandonat pe Mireca Diaconu în spatele liniilor inamice fără să tragă un foc şi fără să încerce să-l recupereze. Pe de altă parte înţeleg perfect nevoia de protecţie a celorlalţi candidaţi prin înlăturarea dânsului din listă şi eliminarea în acest fel a subiectelor de propagandă mizerabilă pe care o poate deversa un Cristian Preda sau o Monică Macovei. Asta nu înseamnă că trebuie să-l combaţi pe Mircea Diaconu aşa cum a făcut-o direct Ludovic Orban sau mai pe ocolite Crin Antonescu. Strategia trebuia să fie de susţinere a acestuia, chiar dacă asta ar părea o contra-campanie a listei proprii. Pentru că trebuia susţinut Mircea Diaconu ca o victimă absolută a sistemului şi mizat pe faptul că el oricum ar atrage voturi ale nemulţumiţilor sau nehotărâţilor, oricum ale celor care n-ar mai vota PNL (eu fiind printre aceştia, căci altă formă de protest faţă de koabitarea de până la ruperea USL nu am). Dacă s-ar alege, Mireca Diaconu putea fi recuperat ca un prieten şi nu ca un opozant aşa cum a fost împins să fie în mod necugetat. Si pentru ce? Pentru Buşoi? Aşadar acuz PNL că s-a purtat execrabil, la fel ca în cazul Ghişe când l-au lăsat pe acesta în off-side pentru că nu ştiu ce jurişti sau consultanţi indolenţi şi incompetenţi care decid în PNL au hotărât să depună armele înainte de a începe ostilităţile, în tradiţia românească cea mai lamentabilă care ne-a determinat în 1940 să ne retragem din Basarabia fără să crâcnim şi doar ridicând din umeri. Aceşti indivizi care dorm în papuci – Alina Gorghiu, Dan Mihalache, Mihai Voicu, alţi “comunicatori” sau parveniţi care se învârt prin comisiile juridice ale Parlamentului trebuie daţi jos de unde s-au cocoţat dacă PNL mai vrea să supravieţuiască. Căci în ciuda încrederii din ultima vreme pe care o afişează Crin Antonescu, tare mă tem că electoratul PNL (prin care teoretic ar trebui să mă regăsesc) este mai educat şi cu mai mult cap şi, prin urmare, mult mai dispus la sancţiuni electorale decât gloatele pesediste sau ale leprelor verzi-albastre-portocalii. Mă simt deja incompatibil cu acest stat în care se pot petrece astfel de lucruri şi în care nu există suficiente reacţii pentru că, în fapt, statul ăsta este incompatibil cu noi şi nu invers.


Imaginea de mai sus are binemeritatul loc lângă o alta, care ilustrează noaptea minţii.

Pe scurt: 
1) Incompatibilitatea este o abatere disciplinara care atrage ca pedeapsă principală eliberarea din funcţie. Sancţiunea complementară este că dreptul de a mai ocupa o funcţie publică este restrâns 3 ani. Funcţiile publice la care se referă legea prin impunerea declaraţiiei de avere şi de interese respectiv al regimului incompatibilităţii sunt enumerate într-un singur articol, la un loc fiind cele de autoritate în care persoanele sunt numite cu cele în care persoanele sunt alese. 

2) Pentru că o abatere disciplinară (nu infracţiune şi nici măcar contravenţie) nu poate duce la decăderea din drepturile electorale, sancţiunea complementară de intezicere a ocupării unei funcţi publice pentru 3 ani se referă doar la funcţiile de autoritate publică în care persoana este numită. Pentru asta a fost nevoie în lege să se precizeze exceptarea funcţiilor elective de la sancţiunea complementară. 

3) Pentru că ar fi fost penibil ca după pedepsirea incompatibilului cu pierderea funcţiei elective acesta să poată candida din nou la acelaşi post, s-a mai introdus această detaliere a excepţiei astfel că, în continuare nu este nimeni decăzut din drepturile sale electorale, ci doar este limitat accesul la a mai ocupa aceeaşi funcţie din care a fost concediat ca urmare a pedepsei legate de incompatibilitate.

4) “Aceeaşi funcţie” este foarte clar de determinat ce înseamnă pentru că, în enumerarea funcţiilor pentru care se impune declararea averii şi a intereselor şi care fac obiectul incompatibilităţilor, aceste funcţii sunt enumerate distinct şi precis şi nu prin termenul generic de “funcţie electivă” cum încearcă să acrediteze ideea ANI şi BEC. Parlamentar în ţară nu este acelaşi lucru cu parlamentar în PE. 

5) Mircea Diaconu a mai fost şi abuziv declarat incompatibil de ÎCCJ, dovadă fiind faptul că fix pe aceeaşi speţă Ecaterina Andronescu a fost achitată de către ÎCCJ iar pe dânsa PSD n-a avut nicio reţinere să o pună pe lista de europarlamentare. Ceea ce îmi întăreşte şi mai mult nemulţumirea faţă de atitudinea PNL faţă de dl. Diaconu.
Ceterum autem censeo Băsescu esse delendum.

sâmbătă, 29 martie 2014

GALANTARUL DE SAMBATA XIX

În 1875 se autoriza pe strada Lipscani, la nr. 65 de atunci, o modificare a prăvaliilor mai vechi (desenat cu negru, spre deosebire de partea nouă desenată cu roşu) pentru a genera această faţadă:


Din scara şi cotele din desen rezultă că uşile şi galantarele celor două prăvălii îngemănate erau uriaşe. Uşile trebuie să fi avut vreo trei metri înălţime astfel încât această construcţie parter avea de fapt o înălţime la cornişă de circa 6 m. Peste mai puţin de treizeci de ani aici era deja o clădire cu un etaj, cu faţada altfel compusă, având 7 goluri de fereastră la etaj, aşa cum se poate vedea într-o frumoasă colecţie de imagini ale străzii Lipscani strânse cu migală într-un articol de blog aflat la adresa aceasta: http://turistinbucurestiro.blogspot.ro/2014/02/lipscani-dinspre-selari-inspre-piata.html De aici am selectat şi imaginea de mai jos pe care am marcat locul galantarului din 1875.


Pe planul din 1895-1899 unificarea parcelelor era deja infaptuita; se citeste "63 si 65" pe locul respectiv. Planul de aliniere al strazii Lipscani era din 1886 iar pe acel plan adresele erau inca distincte. Mai trebuie sa precizez ca documentul de arhiva provine de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 23/1875.

miercuri, 26 martie 2014

ARHITECTURI PRIVATE 2 - sau cum se serbeaza 150.000 accesari

Zilele astea am sărit în sfârşit peste 150.000 de afişări după cum mă anunţă statistica blogului. Asta ar fi undeva spre o medie către 500 de accesări/articol căci mă apropii şi de atingerea celor 300 de postări. Ultimele 9 dintre ele sunt, toate, sub 100, ba chiar sub 50 de vizualizări … Deci pot să trag concluzia că blogul meu este din ce în ce mai de rahat. De aceea, ca un fel de autoconsolare, ca să marchez acest fapt, am să arăt că toţi marii arhitecţi au fost totuşi în budă la un moment dat. Iată mai jos cererea din 1892 semnată de Louis Blanc pentru a executa o budă în curtea Băncii Naţionale a României. 

Urma acestei opere arhitecturale de 7,2 mp se afla la: AN-DMB, Fond PMB Tehnic, dosar nr. 50/1892

duminică, 23 martie 2014

OINA "STRAMOSEASCA" 2 - sau cum arata echipa de oina a scolii din Chitila acum 31 de ani

Scormonind dupa niste fotografii am dat peste unele cam decolorate, cu echipa de oina a scolii nr. 185 din comuna Chitila (azi scoala nr. 1 din orasul Chitila). Eram intr-o tabara sportiva la Branesti in primavara anului 1983. In inclestarea echipelor de oina din Sectorul Agricol Ilfov am iesit atunci pe locul al treilea. Ulterior, in aceeasi primavara, am iesit campioni pe sector intr-un turneu tinut la Buftea. Colegii mei au participat astfel si la faza pe tara, la Constanta, unde nu am putut sa ajung si eu pentru ca trebuia sa ma duc sa dau examen de admitere la liceul militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza. Iata echipa de atunci, eu fiind in ceata in extrema stanga (desi am jucat mijlocas 1, fundas sau marginas 3 la ducere):

Aceiasi jucatori, de data asta cu tot cu dl. profesor Dan Negulici in jurul caruia ne-am aranjat astfel, de la stanga la dreapta:

Sus: Paraschivu, Gheorghe, Filimon, Danila-Berindei, Craciunescu Jos: Stanescu, Ghita, Mustata, Stoica, Popa (unul dintre doi gemeni) 6 dintre cei 11 componenti ai echipei (lipseste Placinta, al treilea din stanga in prima imagine) eram colegi in aceeasi clasa.

sâmbătă, 22 martie 2014

GALANTARUL DE SAMBATA XVIII - Frizeria "Intim"

De mult am vrut să scriu despre o fostă frizerie de pe strada Jean Louis Calderon din Bucureşti. Am căutat un pic pe net şi am găsit (la această adresă: http://urbo.ro/foto/foto-66064 ) o imagine de detaliu a acestui galantar.

Eu fotografiasem locul chiar la sfarşitul anului 2008, pe când arăta aşa (se vede în geam acelaşi anunţ pe care îl vedeţi şi în poza de detaliu cu care am început, ce-i drept cu mai putine numere de telefon culese din franjurii de la baza anuntului, deci poza mea e mai veche):

În 2009 lucrurile deja se schimbau caci am gasit o fotografie de pe Norc, un site cu care nu stiu exact ce s-a întâmplat. Aşa că bine că apucasem să navighez când se putea şi să fac aceste salvări, aşa cum o mai făcusem şi înainte:

Intrasem de multe ori în această frizerie şi îmi plăcea să merg la domnul Nechita Neculai să mă tundă, pe vremea când încă mai aveam păr ce putea fi tuns. Fiind aproape de facultate, mă repezeam de la şcoală şi chiar am convins şi vreo doi colegi să meargă acolo. Îmi plăcea pentru că era o atmosferă care îmi aducea aminte de copilărie, când un astfel de loc era deja vechi chiar şi pentru anii când încă eram copil. Un singur om, cu scaunul acela antic, al cărui tip mă fascinase în copilărie pentru complexitatea lui. Îl vedeţi prin vitrină pe dl Nechita şi într-o altă fotografie, în plină acţiune:

Obişnuia să ia pauze şi să se aşeze ca să fumeze un Kent. Cum era pe atunci, lung, singurul tip de pe piaţă de când îl ştiam noi pe vremea împuşcatului, când Kentul era unitatea de şpagă în România. Să tot fie vreo 20 de ani trecute fix de când stăteam de vorbă cu frizerul, care nu era un frizer oarecare ci era un fost ofiţer de aviaţie ce fusese pe frontul de est. Aşa că după război fusese scos din armată. Şi se “recalificase”. Nu mai ştiu ce vorbeam când ajungeam acolo dar îmi amintesc că povestea despre copiii (cu tot cu nepoţi) plecaţi în Canada sau SUA, nu mai sunt sigur. Iată-l într-o astfel de pauză, cu scaunul său de frizer cu tot, dintr-un articol de pe un blog.

Mă bucur că a mai scris cineva, foarte pe scurt dar cu fotografii foarte frumoase, despre acest loc şi această persoană. Găsiţi articolul la http://www.poqe.com/?p=564 de unde am şi extras fotografia cu pricina. Îmi plăcea frizeria asta cu firma ei vopsită de mână, arhaică. Şi cel mai mult îmi plăcea perdeluţa de tipic interbelic, pusă pe inele adunate pe o bară de alamă groasă în aşa fel ca să poti vedea din picioare dar care să te ascundă când eşti aşezat. Nu ştiu dacă vreodată vitrina avusese sau nu clasica inscripţionare pe curb, cu vopsea aplicată pe geam, aşa cum am găsit într-o fotografie din anii ’50 (cu "Cooperativa Higiena" in logo):

Sursa fotografiei este asta: http://focsaniulvechi.ro/photo/1096/ 

Şi ajungem în prezent când domnul Nechita (care avea o vârstă venerabilă) nu mai este iar căsuţa modestă cu galantar la parter e acum o mândreţe de … lasă că nu spun dar arăt de pe “goagăl”.

Supliment primit de la Mihai Turcu:  o fotografie

vineri, 14 martie 2014

SPUNETI (1)33 !

Azi, fiind 14 Martie, sarbatorim 133 ani de la proclamarea Regatului Romaniei.



Stiu ca am mai pus la "PozeDECAT" aceasta fotografie dar e prea buna ca sa n-o folosesc si aici pentru o urare de bine! 
La toti de fata si viitori, sanatate!

duminică, 9 martie 2014

MICI DETALII 11

Am vazut structura asta in constructie la Chisinau:


Iata niste mariri ale unor zone care m-au facut sa ma intreb de ce oare nu inteleg logica acestei constructii.
Poate ca trebuia sa le pun la "pozeDECAT" dar prea erau in ton cu rubrica mea de "mici detalii".